Uneori, aceste moduri pot implica chiar fotografiere unul în altul, dar dacă acționarea în acest fel aduce un rezultat care servește scopurilor lor diferite, ei sunt încă aliați obiectivi. Deci Binyamin Netanyahu, încă prim-ministru al Israelului, în ciuda poziției sale politice paroase, și Hamas, organizația palestiniană islamistă care controlează Fâșia Gaza, sunt aliați obiectivi.

În acest moment rachetele zboară și oameni mor atât în Fâșia Gaza, cât și în Israel, și, ca de obicei, este greu de spus cine sau ce a început. Atacurile aeriene israeliene au fost cele care au lovit 150 de ţinte în Gaza şi au ucis aproximativ treizeci de persoane, inclusiv nouă copii marţi? Sau luptătorii Hamas care au lansat 130 de rachete de casă în orașele israeliene mai devreme în acea zi și au ucis trei israelieni?

Sau poliția israeliană care a tras grenade paralizante luni seara la demonstranții palestinieni adăpostind în moscheea al-Aqsa pe ceea ce israelienii numesc Templul Muntelui? Sau protestatarii palestinieni care au aruncat cu pietre şi alte rachete la poliţie în fiecare seară în ultima săptămână a Ramadanului? Sau fondatorii Hamas în 1987, sau autorii Declarației Balfour în 1917?

Nu contează cine a început. Întrebarea corectă este: cine beneficiază de ceea ce se întâmplă acum? Aceiași vechi „aliați obiectivi” care au jucat acest joc deja de un sfert de secol: Hamas și Netanyahu. Şi da, se urăsc unii pe alţii, dar cu toate acestea...

Luați în considerare poziția lui Netanyahu. Pentru a patra oară la rând, el nu a reuşit să obţină un rezultat electoral care să-l lase să creeze şi să conducă un guvern de coaliţie. El este judecat pentru acuzații grave de corupție și poate merge la închisoare dacă nu rămâne prim-ministru.

Partidele de opoziţie care doresc să-l vadă pe Netanyahu plecat au acum o lună pentru a încerca să facă o altă coaliţie care îl exclude, dar au o problemă. Aritmetica electorală înseamnă că coaliţia lor trebuie să conţină Lista Arabă Unită (UAL), unul dintre partidele care reprezintă minoritatea de 20% a cetăţenilor arabi din Israel.

Niciun partid arab nu a mai făcut vreodată parte dintr-un guvern israelian, aşa că unirea acestei coaliţii a fost deja destul de dificilă. Să o facem în timp ce israelienii şi palestinienii se omoară între ei este imposibil. Preşedintele UAL Mansour Abbas a suspendat deja discuţiile cu potenţialii săi parteneri de coaliţie evrei.

Dacă aceste discuţii de coaliţie eşuează, Israelul va trebui să aibă o nouă alegere (a cincea în treizeci de luni) în toamna viitoare. Netanyahu va rămâne prim-ministru între timp, iar apoi va avea o altă, a cincea şansă de a obţine o coaliţie a majorităţii de dreapta durabilă, care va adopta legislaţia care îl va proteja de urmărirea penală ulterioară.

Nu pot citi gândurile lui Netanyahu, dar dacă ar fi fost un politician nemilos, ar găsi acest mic război folositor politic. Ce zici de presupusul său „obiectiv aliat”, Hamas?

Hamas are nevoie de un război chiar acum mai puțin decât Netanyahu, dar este întotdeauna pentru unul. Modelul său de afaceri este respingerea perpetuă a păcii cu Israelul, în așteptarea ca intervenția divină să aducă o victorie totală și să elimine statul evreu.

Prin urmare, Hamas se află în competiţie permanentă cu Fatah, mişcarea politică palestiniană rivală care a acceptat „soluţia bistatală” (acum muribund) care prevedea statele israeliene şi palestiniene care trăiesc cot la cot. Un mic război cu Israelul din când în când este bun pentru imaginea lui Hamas.

„ alianța obiectivă” Hamas-Netanyahu se bazează pe faptul că Netanyahu urăște ideea unei soluții bistate la fel de mult ca și Hamas. Într-adevăr, au început prin a strangula acea afacere împreună în 1995-96, și cea mai mare parte a fotografierii de atunci a fost despre păstrarea mort.

Acordul a ieşit din Acordul de la Oslo din 1992, în care prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin şi liderul palestinian Yasser Arafat au convenit să se îndrepte către două state paralele care trăiesc în pace.

Rabin a fost asasinat de un extremist evreu de dreapta, dar toată lumea se aștepta ca succesorul său, Shimon Peres, să câștige alegerile din 1996 pentru un vot de simpatie și să continue cu acordul de la Oslo. În schimb, Hamas a pornit într-o serie teroristă, bombardează autobuze în Israel pentru a cauza pierderi maxime, pentru a conduce alegătorii israelieni în braţele dreptului naţionalist al Acordului anti-Oslo.

Acesta a reuşit, iar candidatul de dreapta, fostul comando Binyamin Netanyahu, a devenit prim-ministru şi a sabotat „procesul de pace”. Nu a fost niciodată foarte probabil să reușească, dar Hamas și Netanyahu acționează ambele ca aliați obiectivi ori de câte ori cadavrul soluției bistate amenință să se ridice din mormântul său superficial.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer