Al Doilea Război Mondial a avut o intervenție guvernamentală fără precedent în viața de zi cu zi pe frontul de origine britanic, iar hainele au fost raționalizate începând cu 1 iunie 1941. Fabric a fost esențială pentru scopuri de război, cum ar fi uniformele, și prin reducerea producției civile de îmbrăcăminte, spațiul fabricii și forța de muncă puteau fi eliberate pentru producția de război.

Guvernul a sprijinit schema „Make Do and Repair”, care a fost introdusă pentru a încuraja oamenii să reînvie și să repare hainele uzate. Hainele lucrate manual și reparate manual au devenit esențiale, iar oamenii au devenit creativi din necesitate, găsind modalități de a face și de a îngriji hainele. Îmi amintesc că mama vorbea despre mătase paraşută „achiziţionată „pentru a face rochii de mireasă, bluze şi lenjerie intimă! Un astfel de simbol puternic a fost parașuta unui soldat pe care un bărbat chiar a cerut-o în căsătorie viitoarei sale mirese folosind parașuta lui în loc de un inel de logodnă și ea a spus „da”!

Vreunul dintre voi îşi aminteşte că mama ta a întors zgarda? Cine ştie de fapt ce înseamnă asta? Gulerele cămășilor erau singurul lucru care se uzează, așa că a fost dezlegat cu grijă, sa întors în față și sa reîntors în poziție.
S-ar deranja cineva să facă asta zilele astea? Mă îndoiesc de asta. Obişnuia să repare cearşafurile — părţi la mijloc — şi nu ar fi existat nici un argument despre cine hogging patul, pentru că era o cusătură mare pe care o puteai simţi împărţind patul!

Un alt truc a fost extinderea unei centuri. Cusătura din spate a pantalonilor formali (bărbați) a fost deschisă câțiva centimetri și un triunghi de material a fost cusut în talie și în cusătura din spate — îmi imaginez că omul ar fi terorizat să-și scoată jacheta pentru a dezvălui câtă greutate a pus în jurul mijlocului.

Șosete îndrăznețe provin din raționalizarea din timpul războiului, și inițial, lâna îndrăzneață a fost vândută de „jurubiță”, adică vag înnodate și nu avea cupoane vestimentare — până când s-a descoperit că doamnele o cumpărau și tricotau articole de îmbrăcăminte întregi din ea, așa că a început să fie vândute pe scurt lungimi înfășurate pe un card. Întuneratul viclean avea o unealtă specială din lemn care arăta ca o ciupercă pentru a întinde șoseaua pentru a face îndrăzneala mai ușoară. În zilele noastre aruncăm şosetele şi cumpărăm mai mult.

Nu sunt sigur dacă oamenii se mai repară. Știu din experiență că uneori este mai ușor (și mai ieftin) să cumpărați un înlocuitor, fie că este vorba de o pereche de șosete sau de o mașină de spălat vase în aceste zile.

Acum se pare că trăim într-o lume unică, iar dacă ceva se strică sau se destramă, mergem să cumpărăm una nouă. Îţi repari vreodată pantofii în zilele astea? Jur că pantofii sunt concepuţi să fie aruncaţi oricum, şi probabil ies din modă mai întâi. Fier spart?

Mai ieftin să cumperi unul nou... şi aşa merge mai departe. Obiectele mari, cum ar fi mașinile de spălat, sunt înlocuite pentru că cineva să se uite la ele și obținerea de piese (dacă aveți noroc) costă mai mult decât merită.

Celălalt aspect al reparării este mindfulness. Când vă faceți timp să învățați cum să coaseți și să vă reparați propriile haine, sunteți forțați să încetiniți și să puteți reflecta asupra sarcinii la îndemână, dar vă oferă această realizare zdruncinată în timp ce lucrați cu hainele pe care cineva le-a făcut de fapt. Mâinile unei persoane în Sri Lanka sau Bangladesh sau oriunde, au atins fiecare parte a hainelor noastre, tăind modelul și rulându-l prin mașinile de cusut. Înainte de aceasta, alte mâini au vopsit materialul și au prelucrat fibrele. Aceste mâini aparţin unor oameni care de multe ori nu câştigă un salariu de trai, şi care lucrează în condiţii periculoase doar ca să ne putem lua hainele ieftine.


Author

Marilyn writes regularly for The Portugal News, and has lived in the Algarve for some years. A dog-lover, she has lived in Ireland, UK, Bermuda and the Isle of Man. 

Marilyn Sheridan