Toate Bucura-te, Lusitania

La vârsta de 36 de ani autocratatul Augustus Cezar a devenit împărat și protector a aproximativ cincizeci de milioane de suflete care locuiau pe un teritoriu care se întindea de la bazinul mediteranean până la hinterlandurile care se învecinează cu Oceanul.

Iberia a fost de interes deosebit. Între anii 28 și 24 î.Hr. Campaniile militare au încheiat războaiele de lungă durată împotriva popoarelor din Cantabria și Asturia ale căror terenuri muntoase ocupau o mare parte din coasta de nord. Pacea atât de asigurată urma să dureze în Iberia timp de două secole în care se va realiza transformarea într-o imagine oglindă a civilizaţiei romane.

Administratorii noului Imperiu Roman au creat provinciile Lusitania și Baetica în sud-vestul Hispaniei. Fostul

ocupat teritoriul a ceea ce este astăzi Portugalia de la râul Douro spre sud, plus o zonă (acum spaniolă) se întinde 350km. la est de Ocean și delimitată în sud de râul Guadiana. Acest nou „stat” a găzduit lusitanienii plus triburile lui Conii, Celtici și Turduli care au acceptat deja ocupația și s-au integrat în căile romane, inclusiv formarea miliției.

Augustus a ales cu înțelepciune Emerita Augusta (Mérida) să fie capitala Lusitaniei, acesta fiind un oraș cosmopolit fondat de veteranii Legiunilor V Alaudae și X Gemina. Acesta a fost construit pe sistemul de rețea roman și a inclus toate capcanele civilizației lor cu un forum, temple, teatre și băi publice fiind construite într-un stil arhitectural inovator necunoscut anterior în Iberia folosind tavane boltite și arcade, blocuri pătrate de piatră, dale de lut copt, ciment, mortar şi chiar beton. La aceasta au fost adăugate ornamente precum mozaicuri, stuc și statui, care au necesitat îndemânarea meșteșugarilor care au emigrat în Scallabis (Santarem) la porunca lui Iulius Cezar și a inginerilor legiunilor.

Capacitatea administrativă remarcabilă a romanilor a fost demonstrată prin crearea orașelor provinciale desemnate drept Conventus fiecare dintre acestea având o curte de justiție și o adunare comună romană/autohtonă aleasă, care a consiliat guvernatorul numit. Felicitas Julia Olisipo (Lisabona) a fost o municipalitate juridică separată, precum și orașele Ebora (Evora) și Salacia (Alcácer do Sol), în timp ce Scalabis Julia (Santarém) și Pax Julia (Beja) au fost capitalele conventus Scalabitanus și conventus Pacensis. Sub statutul acestor orașe au fost conduse cinci colonii de cetățeni romani — în principal veterani — și patruzeci de populis sau stipendiarii fiind echivalentul consiliilor raionale. În toate acestea, noua arhitectură a fost folosită în secolele I şi II d.Hr., dar la rate diferite de progres, în funcţie de importanţa municipală.

Pentru a lega noul sistem administrativ, au fost construite drumuri noi cu suprafeţe pavate şi poduri de piatră sau pontoane, care au îmbunătăţit considerabil viteza de comunicare atât din punct de vedere comercial, cât şi din punct de vedere militar. Indiferent dacă turnurile de lemn construite în puncte strategice au inclus sau nu sistemul roman de semafor timpuriu nu a fost dezvăluit prin săpături, dar multe exemple de repere au fost descoperite pentru a marca rutele care au dispărut cu timpul. O milă romană a fost echivalentă cu 1,48 km. Programul de construire a drumurilor s-a întins pe parcursul a două secole şi a inclus numeroase scheme de lărgire a acestora sau construirea de ocolişuri în care oraşele îşi depăşeau graniţele. În ciuda publicării a numeroase studii, amploarea completă a rețelei rutiere romane nu a fost niciodată cartografiată și există secțiuni întregi care rămân de descoperit în timp ce altele au fost îngropate sub construcții urbane moderne. Dar există multe rute care pot fi încă traversate fie pe jos, fie, mai bine, cu măgar și cărucior!

Dintre toate oraşele romane din Portugalia, preferata mea pentru a vizita rămâne cea din Conimbriga situat la sud de Coimbra. Istoria sa se întinde pe cel puțin cinci secole și, astfel, încapsulează exemple bine conservate de arhitectură progresivă, care a modificat în mod substanțial planul orașului în timp. De exemplu, băile publice au fost reproiectate şi lărgite de cel puţin trei ori, necesitând furnizarea de apeducte care satisfac şi nevoile interne ale unui oraş care, la înălţimea sa, avea o populaţie de peste 10.000 de suflete.

Ruinele orașului antic Ammaia, situat în Alentejo Parque Natural da Serra de São Mamede oferă un bun exemplu de oraș inițiat în timpul lui Augustus Cezar și apoi aplaudat de împăratul Cláudio care a acordat titlul de „civitas”. Ca urmare a creșterii ulterioare ca oraș minier regional cu producție de aur, cuarț și alte minerale, Ammaia a primit statutul de „municipio” și a continuat să fie de importanță locală dominantă până în secolul al V-lea, când a scăzut. Deși ruinele nu sunt la fel de spectaculoase ca cele din Conimbriga și Evora, merită o vizită pentru a obține o idee despre un oraș roman funcțional al Imperiului.