Acesta a fost condus de fanatici rurali furioși care au chinuit localnicii cu regulile lor dement pentru un comportament „islamic” adecvat, dar nu a fost o prioritate militară sau diplomatică pentru nimeni.

Este pe cale să se întoarcă la acea existenţă izolaţionistă. Nici atunci, nici acum talibanii nu au nici măcar o politică externă. Ele sunt mai mult ca o operațiune de franciză ale cărei elemente diferite împărtășesc anumite principii de bază — de exemplu, străinii, femeile și democrația sunt rele — dar ai căror membri se concentrează în primul rând pe probleme locale și pe ambițiile personale.

Aceasta nu este prima dată când țara este într-o astfel de mizerie, și despre singurul lucru util pe care actualul lot de invadatori străini îl poate face pe cale de ieșire este să ofere refugiu în străinătate cât mai multor afgani care au avut încredere în promisiunile lor. Acest lucru nu va fi cu siguranță mai mult de zece sau douăzeci la sută dintre cei care și-au câștigat protecția.

Ruşii şi americanii sunt de vină pentru această catastrofă. Este greu de crezut că un Afganistan neinvadat ar fi putut evolua în mod pașnic într-o societate democratică prosperă, cu drepturi egale pentru toți, dar „neinvadat” este singura condiție în care s-ar fi putut apropia de acest obiectiv.

A existat germenul unui astfel de proces de modernizare condus local în răsturnarea regelui în 1973 și proclamarea unei republici afgane. Alte state cu majoritate musulmană au făcut această tranziţie cu succes — Turcia a făcut, de exemplu, în ciuda actualului guvern — însă încercarea afgană nu a prosperat.

Rezistența violentă a grupurilor sociale și religioase tradiționale a început imediat, iar noul regim republican a fost răsturnat în 1978 printr-o lovitură de stat militară sângeroasă. Tinerii ofiţeri care au preluat puterea au fost marxişti care au impus un program radical de reformă.

Acestea au acordat femeilor votul și accesul egal la educație, au realizat reforme funciare și chiar au atacat rolul religiei. Până în 1979, regimul marxist se confrunta cu o revoltă masivă în zonele rurale conservatoare, iar o facțiune a cerut ajutor militar sovietic.

Conducerea comunistă muribund de la Moscova a fost de acord, iar 100.000 de soldați sovietici au intrat în țară. Războiul ulterior a devastat țara timp de un deceniu — cu mult ajutor din partea Statelor Unite.

„ În ziua în care sovieticii au trecut oficial granița (afgană), i-am scris președintelui Carter: Acum avem ocazia de a da URSS războiul din Vietnam”, a declarat fostul consilier american pentru securitate națională, Zbigniew Brzezinski. A început imediat să trimită bani şi arme rebelilor rurali care mai târziu au devenit talibani.

A fost nevoie de zece ani, 40 miliarde de dolari de ajutor militar clandestin american, și aproximativ un milion de afgani morți, dar până în 1989 talibanii și diverșii lor rivali islamiști i-au forțat pe ruși să se retragă. La scurt timp după aceea, Uniunea Sovietică s-a prăbușit, iar Brzezinski a pretins arogant, dar implauzibil credit pentru ea.

„ Ce este cel mai important pentru istoria lumii?” El a întrebat. „Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Unii musulmani agitați sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul războiului rece?” În realitate, Uniunea Sovietică se îndrepta spre colaps oricum, dar „Moslemii agitați” s-au dovedit a fi o problemă destul de mare.

Talibanii au preluat puterea în Kabul în 1996, după un lung război împotriva tuturor între diferitele grupuri islamiste și au condus în mare parte țara rău și brutal timp de cinci ani. Apoi, un islamist arab numit Osama bin Laden a abuzat de ospitalitatea liderului taliban mollah Omar lansând Atacurile 9/11 împotriva Statelor Unite în 2001.

Bin Laden nici măcar nu i-a spus mollahului Omar despre atacuri în avans. Principiul „nevoii de a şti” pentru operaţiunile secrete îl contrazice, la fel şi posibilitatea ca mollahul Omar să fi interzis atacurile pentru că nu a vrut să fie invadat.

O invazie americană a fost inevitabilă după 9/11 pentru că unele represalii spectaculoase au fost necesare politic. Acest lucru a dus la încă douăzeci de ani de război: talibanii împotriva unui alt set de străini care au înțeles puțin despre istoria recentă a țării și de ce i-a făcut pe localnici să nu aibă încredere în străinii „ajutători”.

Chiar şi acum americanii nu-şi dau seama cât de strâns au recapitulat experienţa sovietică din ţară. Sfârșitul care se desfășoară acum a fost prestabilit încă de la început, deși a durat de două ori mai mult pentru a ajunge, deoarece Statele Unite sunt mult mai bogate decât Rusia. Cu toate acestea, urmările vor fi, de asemenea, aceleași.

Diferitele facțiuni ale talibanilor se vor împărți, mai ales pe linii etnice, și va urma un alt război civil de durată incertă. Regula câștigătorilor va fi la fel de crudă și arbitrară cum a fost ultima dată. Și restul lumii își va pierde rapid interesul, pentru că Afganistanul nu va reprezenta o amenințare serioasă pentru oriunde altundeva.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer