Cazul de astăzi este dezvăluirile recente despre Agenţia Centrală de Informaţii a SUA. În 2017, se pare că CIA a flirtat cu ideea răpirii sau uciderii lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, în refugiul său în ambasada Ecuadoriană din Londra.

Wikipedia a jenat profund CIA-ul în 2010, punând pe internet o grămadă uriaşă de înregistrări secrete ale SUA despre războaiele din Irak şi Afganistan. Temându-se extrădarea în Statele Unite, Assange (care este australian) a solicitat azil în ambasada Ecuadoriană din Londra în 2012.

Ritmul a crescut la începutul anului 2017, când Donald Trump a devenit președinte și a făcut Mike Pompeo șef al CIA. Pompeo s-a convins repede că ruşii vor încerca să-l scoată pe Assange din Marea Britanie în propriile mâini.

Așa că CIA a început să plănuiască să-i prevină pe ruși prin răpirea lui Assange de la ambasadă și luându-l în SUA — sau, dacă asta nu a funcționat, omorându-l. Planurile de urgență au fost discutate, de asemenea, pentru a contracara o posibilă încercare a Rusiei de a-l scoate pe Assange prin locarea vehiculului de evadare, tragerea anvelopelor avionului de evadare — sau, din nou, uciderea lui.

Rușii au luat pe toate aceste palavrageala, și a început punerea lor proprii agenți în loc în jurul ambasadei. „A fost dincolo de comic”, a spus un fost oficial senior Trump. „A ajuns la punctul în care fiecare ființă umană pe o rază de trei străzi (a ambasadei) lucra pentru unul dintre serviciile de informații — fie că erau măturători de stradă, ofițeri de poliție sau agenți de pază.

”

Comic și exagerat — dar acesta este, de asemenea, modul în care a început probabil planul de răpire sau ucidere auto-exilat jurnalist saudit Jamal Khashoggi în ambasada Arabiei Saudite din Istanbul. Oficialii de rang înalt din jurul Trump au fost cel puțin destul de matur pentru a realiza că a fost o nebunie și a renunțat la ideea, în timp ce cele din jurul lui Muhammad bin Salman nu au fost.

Guvernul ecuadorian s-a schimbat și Assange a fost expulzat din ambasada Londrei în 2019, dar el încă se confrunta cu o cerere americană de extrădare. O instanță britanică a respins acest lucru la începutul acestui an, dar el continuă să stea în închisoare așteptând rezultatul unui apel al SUA la o instanță superioară.

Şi uite cum stă treaba. Niciuna din informaţiile pe care Assange le-a comunicat nu a rănit pe nimeni şi multe din ele trebuiau dezvăluite: crimele de război din Irak şi Afganistan şi supravegherea guvernului a zeci de milioane de cetăţeni americani. CIA a făcut totul secret pentru că putea, nu pentru că era necesar sau justificabil.

Nu e vorba doar de agenţiile americane de informaţii, desigur, şi nu se gândesc mereu să-i omoare pe cei care îşi dezvăluie secretele preţioase. Astfel, israelianul Mordechai Vanunu, care a confirmat existența armelor nucleare ale Israelului în 1986, a fost răpit în Italia și închis în Israel timp de 18 ani (11 ani în carceră).

Revelația lui Vanunu nu a schimbat nimic: toată lumea știa deja că Israelul are arme nucleare, chiar dacă nu o va confirma niciodată public. Cu toate acestea, la treizeci și cinci de ani după ce a fost răpit, Vanunu încă nu are voie să părăsească Israelul. Dacă vorbeşte cu străinii, este arestat şi uneori închis din nou pentru câteva luni.

Apoi e Edward Snowden, un fost angajat CIA care a dezvăluit cantități uriașe de date despre programele globale de supraveghere ale Agenției Naționale a SUA în 2013. Dezvăluind că SUA a fost hacking telefoanele liderilor străini prietenoși, cum ar fi Angela Merkel, a fost un lucru bun de făcut, dar el nu poate merge acasă din nou.

Guvernul SUA l-a prins la Moscova prin anularea pașaportului când era în drum din Hong Kong spre America Latină, unde căuta azil. El este încă blocat în Rusia opt ani mai târziu. Prietena lui i sa alăturat la Moscova în 2014, iar acum sunt căsătoriți cu un fiu de trei ani, dar plecarea acasă ar însemna o viață în închisoare. Pedeapsa nu se termina niciodata

Acești oameni nu „ajută teroriștii” sau își trădează țările. „Serviciile de informații” (vechiul termen „servicii secrete” era mai puțin înșelătoare) construiesc în mod reflexiv imperii birocratice și își extind fără încetare raza de acțiune pentru că asta fac birocrațiile. Ele pot fi utile în război, dar marea majoritate a ceea ce fac pe timp de pace este inutil.

Am bănuit asta doar în 1990, când Războiul Rece se terminase. Până acum, este orbitor de evident. Toate aceste cazuri sunt „crime” fără victime în care lucruri care ar trebui să fie cunoscute despre comportamentul ilegal, contraproductiv și chiar criminal al guvernelor sunt în cele din urmă dezvăluite — iar serviciile de informații hărțuiesc necontenit avertizorii pentru a-i speria pe alții în tăcere.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer