Este obișnuit ca orbii să fie însoțiți de un câine care le arată calea și îi ajută cu activitățile zilnice. Animas este o asociație cu sediul în orașul Porto care antrenează câini cu scopul de a le livra familiilor sau persoanelor cu anumite limitări, atât fizice, cât și neurologice. Abílio Leite, directorul Animas a explicat la The Portugal News cum își dezvoltă activitatea asociației.

Animas este o asociație care a apărut în 2002 și, potrivit lui Abílio Leite, a fost creată „ca urmare a intențiilor unui grup de profesori universitari care erau convinși de potențialul animalelor, cu oameni, și anume oameni cu orice diversitate funcțională”.

Din 2002, Animas s-a dedicat „programelor de intervenţie asistată de animale”. În 2004 a primit statutul de utilitate publică, iar în 2011 a obținut „acreditarea internațională ca entitate care educă câinii de asistență”. În prezent, asociația pregătește câini pentru persoanele cu „dificultăți motorii, persoanele din spectrul autismului, persoanele cu epilepsie, persoanele cu diabet și persoanele cu stres post-traumatic”.

Pentru a cere ajutorul asociației, asociația are nevoie de dovezi ale bolii, cum ar fi un certificat multifuncțional de dizabilitate, „a cărui dizabilitate este certificată de un consiliu medical”. Candidații pentru adoptarea unui câine de asistență sunt intervievați de către profesioniștii din domeniul sănătății, fiind în asociația care lucrează ca voluntari „psihologi, terapeuți ocupaționali și logopezi” și chiar profesori. Medicii veterinari, agronomii și zootehnicienii lucrează, de asemenea, voluntar în asociație, precum și formatori de câini.

Instruire

Majoritatea câinilor antrenați să-i ajute pe cei care au cea mai mare nevoie sunt din rasa Labrador, datorită „temperamentului extrem de docil” și pentru că au o mușcătură moale, care nu strică cu greu obiectele proprietarului lor. La vârsta de trei luni, puii sunt luați de la mama lor și timp de un an stau într-o familie adoptivă. Familia gazdă va încerca să permită catelului să se comporte ca atare. Acesta va avea singura misiune de hrănire, joc, răsfăț și educare, și cea mai complicată parte, în controlul nevoilor fiziologice. După atingerea vârstei de un an, câinele este dus la casa unuia dintre manipulatori, unde va învăța să trăiască într-un mediu familial, precum și alte reguli de bază pentru tratarea persoanei cu handicap care va primi câinele. Instruirea instructorilor durează un an. În al doilea semestru al acelui an, educația animalului se desfășoară în acord cu persoana care o va primi. Livrarea cainelui catre beneficiar se face treptat, prin actiuni simple, cum ar fi livrarea unui biscuit. Pe parcursul primului semestru, biscuiții sunt oferiți de antrenor, dar din momentul în care începe antrenamentul cu beneficiarul, noul proprietar va compensa câinele cu mâncare. Animalul este, de asemenea, ecranat pentru a evita livrarea unui câine care va avea probleme de șold sau genunchi. Toate pentru a se asigura că animalul își poate îndeplini funcțiile după vârsta de patru sau cinci ani. La vârsta de 12 ani, câinele „se retrage” pentru că „nu mai poate însoți beneficiarul în sarcinile zilnice obișnuite”. În această situație, animalul „rămâne cu beneficiarul”, fie asociația își asumă responsabilitatea pentru îngrijirea animalului. Cu toate acestea, Abílio Leite spune că, de obicei, beneficiarii ajung să păstreze câinele până la sfârșitul vieții sale.

Pentru a avea un câine de asistență nu este suficient doar pentru a cere asociației pentru ea. În plus față de prezentarea documentelor care dovedesc handicapul persoanei care a făcut cererea, se face o evaluare familiei care intenționează să ia un câine de asistență. Directorul de Animas a declarat The Portugal News că accesul ușor la rețelele de socializare îi face pe oameni să vadă „multe povești fantastice”, romantizând și dobândind idei greșite despre munca unui câine de asistență, care nu poate fi văzută doar ca animal de companie. Cei responsabili de evaluarea familiilor măsoară așteptările gospodăriei. Potrivit lui Abílio Leite, așteptările nu trebuie să fie prea mari, pentru a evita ca după ce câinele este livrat, asociația nu este învinuită pentru câinele care nu îndeplinește așteptările ridicate ale familiei. În timpul interviului, directorul asociației a folosit drept exemplu o mamă care credea că animalul îi va face copilul, care se afla în spectrul autismului și non-verbal, să înceapă să vorbească. Abílio Leite a recunoscut că câinele „nu ar face copilul să înceapă să vorbească.” Pentru a evita orice probleme, asociația, în aceste cazuri, preferă să nu dea un câine familiei.

Ca și câinii ghidați, câinii de asistență pot intra oriunde, cum ar fi supermarketuri, întâlniri la spital și restaurante, de exemplu. Potrivit lui Abílio Leite, „persoana care rezultă din handicapul său are dreptul de a avea un câine de ajutor” și, ca atare, are dreptul de a fi însoțită de câine oriunde dorește să meargă. Cu toate acestea, directorul asociaţiei subliniază problemele legate de şoferii de taxi şi TVDE. Când șoferii își dau seama că persoana este însoțită de un câine de asistență, ei refuză de obicei serviciul, doar pentru că persoana are animalul cu ei. În aceste cazuri.

Un activ

Abílio Leite consideră că „câinele de asistență, pe lângă faptul că este un atu în rezolvarea obstacolelor de zi cu zi, este mai presus de toate un avantaj în includerea persoanei în societate, handicapul persoanei nu mai este centrul atenției și, în schimb, câinele devine centrul atenției”. Prin urmare, persoana se va simți mai inclusă, deoarece problema lor de sănătate nu mai este punctul central al unei conversații.

Până în prezent, asociația a livrat 38 de câini de asistență, precum și dezvoltarea a 24 de proiecte de cercetare în zonă.