Valoarea terapeutică a muzicii poate fi explicată parțial prin rolul său cultural în facilitarea învățării sociale și a bunăstării emoționale.

Cu toate acestea, o serie de studii au arătat că antrenarea ritmică a funcției motorii poate facilita în mod activ recuperarea mișcării la pacienții cu accident vascular cerebral, boala Parkinson, paralizie cerebrală și leziuni cerebrale traumatice. Studiile asupra persoanelor cu tulburări de memorie, cum ar fi boala Alzheimer, sugerează că urmele memoriei neuronale construite prin muzică sunt adânc înrădăcinate și mai rezistente la influențele neurodegenerative. Constatările din studiile individuale aleatorii sugerează că terapia prin muzică este acceptată de persoanele cu depresie și este asociată cu îmbunătățirea tulburărilor de dispoziție. Mai mult, aplicaţiile potenţiale ale terapiei muzicale la pacienţii cu tulburări neuropsihiatrice, inclusiv tulburări din spectrul autismului, deşi intuitive, au condus la utilizări psihoterapeutice menite să evoce direct emoţiile.

Dovezile sugerează că muzica poate scădea frecvenţa crizelor, stoparea stării refractare epilepticus şi poate reduce frecvenţa vârfului electroencefalografic la copiii cu epilepsie în stare de veghe şi de somn. Știm că multe persoane cu epilepsie au anomalii electroencefalografice și, la unele persoane, acestea pot fi „normalizate” de muzică. În plus față de necesitatea unor teste de intervenții muzicale în epilepsie, ar trebui să analizăm și dacă rezultatele sonificării unei electroencefalograme, care reflectă în mod direct cursul timpului al ritmurilor cerebrale, pot fi folosite pentru a antrena ritmuri cerebrale „normale” la persoanele cu tulburări de criză. Alterarea electroencefalogramei prin biofeedback-ul diferitelor componente ale electroencefalografiei sonificate sau modularea intrărilor muzicale la un stimul care afectează starea emoțională a pacientului și, prin urmare, activitatea cerebrală și limbic și ritmurile cerebrale, sunt posibilități terapeutice care sunt în prezent în curs de investigare.

Aceste date sugerează că efectele şi rentabilitatea terapiei muzicale la pacienţii cu tulburări neuropsihiatrice trebuie explorate în continuare. Până în prezent, majoritatea lucrărilor au fost realizate cu compoziții în stil occidental, iar muzica bine structurată a lui Mozart și Bach a fost o bază populară pentru intervenție. Prin muzică învățăm multe despre originile noastre umane și despre creierul uman și avem o metodă potențială de terapie prin accesarea și stimularea unor circuite cerebrale specifice.

Dacă este o limbă, muzica este un limbaj al sentimentelor. Ritmurile muzicale sunt ritmuri de viață, iar muzica cu tensiuni, rezoluții, crescendos și diminuendos, chei majore și minore, întârzieri și interludii silențioase, cu o desfășurare temporală a evenimentelor, nu ne prezintă un limbaj logic; ea „dezvăluie natura sentimentelor cu un detaliu și adevăr că limba nu se poate apropia”.

Muzica, dacă face ceva, stârnește sentimente și răspunsuri fiziologice asociate, iar acestea pot fi măsurate acum.

La HPA am oferit sesiuni de muzică în timpul chimioterapiei, iar acest lucru s-a dovedit a fi foarte pozitiv pentru pacienți și profesioniști.