După cum ştim, UE s-a mândrit întotdeauna ca fiind un far strălucitor pentru pacea şi stabilitatea globală. Această poziție înrădăcinată de a fi bastionul păcii și unității europene a fost o componentă esențială a creării sale. Dar acum, în aceste vremuri absolut fără precedent, stăm pe spate, total înspăimântaţi când aflăm că UE a promis să se transforme dintr-un proiect de pace într-o sursă de finanţare pentru armament letal pentru a ajuta la susţinerea forţelor armate ucrainene oarecum asediate, dar totuşi rezistente.

Acesta este un moment masiv din istorie, care va anunţa ziua în care UE şi-a încordat în cele din urmă forţa pe scena geopolitică. Aceasta a fost o aspirație demult susținută de unii dintre cei mai voci agresivi ai UE, cum ar fi Macron din Franța - deși nimeni nu dorea ca o astfel de schimbare să se desfășoare în circumstanțe atât de drastice.

Fără îndoială, acesta este un moment cu adevărat istoric pentru o Uniune Europeană, de obicei, îngreunată de diviziunea şi indecizia privind chestiunile de politică externă. Mulţi se întrebau dacă abordarea tradiţională lentă a UE va împiedica Uniunea să facă sancţiuni credibile sau eficiente împotriva Rusiei lui Putin şi a cercului de oligarhi al acesteia. Nu şi de data asta.

Într-un fel, dl Putin a triumfat acolo unde mulţi preşedinţi americani au ezitat. Acţiunile sale din Ucraina au determinat Germania nu numai să îşi îndeplinească angajamentele de cheltuieli ale NATO, ci şi să le depăşească.

Această importantă întorsătură a celei mai mari economii a continentului este încă un moment foarte important. Nu numai că angajamentul Germaniei faţă de NATO a fost consolidat brusc, dar guvernul de la Berlin a inversat, de asemenea, interzicerea îndelungată a exporturilor de arme către zone de conflict major. Germania trimite acum arme şi muniţii către Ucraina. Adaugă la imensa decizie politică a Germaniei (cel puțin pentru moment) de a scoate din priză un proiect cheie, conducta de alimentare cu gaze Nord Stream-2. Putem vedea clar că „efectul Putin” este cu adevărat tangibil, fără precedent, precum şi profund în ceea ce priveşte dincolo de Ucraina însăşi.

De asemenea, asistăm la un consens foarte diferit cu privire la subiectul spinos al migrației. De la criza migranților din 2015, teritoriile est-europene, cum ar fi Polonia și Ungaria, au fost oponenți voci ai politicilor UE în materie de migrație. Acum, nenumărați refugiați ucraineni sunt întâmpinați de Varșovia.

Toate aceste resentimente vechi cu privire la migrație au împiedicat în mod constant reformarea protocoalelor UE de azil. Cu toate acestea, în timp ce scriu acest articol, ne aşteptăm ca Uniunea să finalizeze măsurile care vor acorda cetăţenilor ucraineni permisiunea temporară de a rămâne în UE-27 timp de până la trei ani. Podul mobil care a fost tractat ca urmare a crizei migranților din 2015 a fost, în sfârșit, din nou redus, oferind populației strămutate din Ucraina o linie de salvare absolut vitală.

Acţiunile lui Putin au reuşit de asemenea să trezească politica de extindere în somn a blocului. Acest lucru a fost în hibernare profundă timp de cel puțin un deceniu. Croaţia a fost ultima ţară care a aderat la UE în 2013. Alte țări au fost de atunci de așteptare pe margine. Desigur, acest lucru a fost în întregime din cauza faptului că Rusia lui Putin a avut o viziune atât de slabă cu privire la aspirațiile expansioniste UE/NATO. Mai ales cele referitoare la Ucraina, care a fost mult timp văzută de Rusia ca o pierdere teritorială umilitoare în urma decesului Uniunii Sovietice.

Orice noţiune de aderare a Ucrainei la UE a fost, pentru Putin, un pas prea departe. O astfel de măsură ar fi adus efectiv „Vestul” la o distanță de scuipat de granița rusă, potențial diminuând sau cel puțin amenințând „sfera de influență” a Rusiei. Toate NATO pentru unul și unul pentru toate etos a fost văzut, de ambele părți, ca un punct de aprindere potențial periculos, care ar putea escalada cu ușurință pentru a deveni catalizatorul unui conflict periculos Rusia versus NATO.

Într-o bucată de contra-sabie zăngănit, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent: „Ei (Ucraina) ne aparțin. Ei sunt unul dintre noi și îi dorim în (UE).” Cu toate acestea, nu se află în competența niciunui președinte al Comisiei Europene de a decide exclusiv dacă (sau nu) Ucraina devine membră UE. Este un punct cheie pentru a ne aminti că acest lucru (aderarea Ucrainei la UE) nu se va întâmpla în următorii ani. Ceea ce este brusc diferit este faptul că acest subiect este chiar dezbătut serios la Bruxelles chiar acum, într-un moment atât de delicat. Cu doar câteva zile în urmă, subiectul era complet tabu şi orice contemplare serioasă a aderării Ucrainei la NATO era de neconceput. Aceasta este ceea ce face incursiunea lui Putin atât de incredibil de bizar.

Confruntat cu un număr tot mai mic de prieteni și aliați autentici atât acasă, cât și în străinătate și acțiunile sale aparent ratate pe mult prea multe fronturi, Putin și-a pus forțele nucleare în alertă sporită. Dar chiar şi cele mai înspăimântătoare acţiuni nu au reuşit până acum să distragă atenţia de la toate tabuurile majore care au fost într-adevăr spulberate în întreaga Europă şi departe. Există cu siguranță un sentiment că mareele mereu schimbătoare ale istoriei conspiră împotriva domnului Putin.

Orice s-ar întâmpla, se pare că Rusia lui Putin s-a încolţit. Indiferent dacă Rusia câștigă sau pierde bătălia de la îndemână, va rămâne destul de neclar cum arată de fapt „victoria” în lumea reală. Rusia se va găsi cu siguranță izolată. În estimările majorității oamenilor, asta nu echivalează cu a fi o victorie, indiferent de modul în care Kremlinul alege în cele din urmă să-l îmbrace.