Acesta a fost Lordul David Frost, care este încă descris ca negociator șef al Brexit al Marii Britanii la doi ani după ce s-a întâmplat Brexit. (Asta pentru că el încă încearcă să o renegocieze.) La acea vreme, el a numit tratatul Brexit o „afacere excelentă”, iar prim-ministrul Boris Johnson a salutat-o ca pe o „afacere fantastică”, dar asta a fost înainte de alegerile din 2019.

O nouă criză se înăbuşeşte acum, deoarece partea Irlandei de Nord a acordului se destramă. Ar putea declanșa un război comercial britanic cu Uniunea Europeană și o revenire la un război real în Irlanda de Nord, dar acordul se destramă în principal pentru că guvernul britanic condus de conservator mințea atunci când a fost de acord cu acesta în 2019.

Boris Johnson a fost nou la birou în 2019 și avea nevoie disperată pentru „realizarea Brexit-ului”. Numai atunci a putut convoca alegeri şi spera să câştige o majoritate în Parlament. Astfel, el a încheiat un acord cu UE cu privire la relaţiile comerciale post-Brexit, în special în ceea ce priveşte Irlanda de Nord, care nu a vrut de fapt guvernul său.

Dominic Cummings, care a fost mâna dreaptă a lui Johnson până când a pierdut o luptă internă pentru putere acum un an, a explicat săptămâna trecută de ce el și câțiva aliați l-au convins pe Johnson să semneze un document pe care nu aveau intenția să-l onoreze.

„ Ne-am zbătut [prin negocierile cu UE] cu cea mai bună opțiune pe care am putut-o”, a spus Cummings, „și am intenționat să-l facem pe Johnson să scape de ceea ce nu ne-a plăcut după ce l-a omorât pe (liderul Partidului Laburist Jeremy) Corbyn” în alegerile anticipate.

Şi aşa s-a întâmplat. Conservatorii l-au îngropat pe Corbyn într-o alunecare de teren în alegerile din decembrie 2019, iar Regatul Unit a părăsit în cele din urmă UE în ianuarie 2020 — sau, mai degrabă, cea mai mare parte a făcut-o. „Biţii care nu ne plăceau” aveau în principal legătură cu Irlanda de Nord, care, din punct de vedere vamal, a rămas în Uniunea Europeană. De ce?

„ Necazurile” dintre loialiști (protestanți care doreau să rămână în Regatul Unit) și naționaliștii (catolicii care doreau să facă parte din Irlanda de Nord din republica irlandeză) au ucis aproximativ 3 500 de persoane în 1969-1998. Păstrarea acordului „Vinerea Bună” care a pus capăt crimelor a fost vitală, dar nu a fost ușor.

Atunci când acordul a fost semnat, atât Regatul Unit, cât și Republica Irlandeză erau membre ale UE, astfel încât granița dintre acestea ar putea fi deschisă: fără puncte de control, fără controale ale circulației, fără taxe vamale. Acest lucru a permis naționaliștilor să vină și să plece așa cum au dorit și să se gândească la ei înșiși ca cetățeni irlandezi, în timp ce loialiștii puteau continua să creadă că trăiesc în Regatul Unit.

Din păcate, Brexit a cerut crearea unei frontiere vamale reale între Regatul Unit și UE. Întrucât o graniţă „dură” pe uscat ar submina credinţa naţionaliştilor irlandezi de Nord în tranzacţia de Vinerea Mare şi probabil ar începe din nou războiul, Londra a fost de acord fără tragere de inimă să pună graniţa „în Marea Irlandei”.

Ar continua să existe o libertate totală de circulație a persoanelor și mărfurilor pe întreg teritoriul Irlandei, în timp ce mărfurile care vin în Irlanda de Nord din restul Regatului Unit ar trece prin controalele vamale ale UE în porturile nordice irlandeze.

A fost o soluție greoaie pe care majoritatea Brexiteers o ura pentru că a încălcat „suveranitatea” britanică, dar Johnson se grăbea așa că a semnat. Apoi, el a promis tuturor din Irlanda de Nord că nu vor exista niciodată controale vamale ale mărfurilor care trec între acolo şi restul Regatului Unit. A minţit, sau pur şi simplu nu a citit tratatul cum trebuie?

Cummings susţine că Johnson nu a înţeles niciodată ce înseamnă înţelegerea pe care a semnat-o. Dar Johnson nu este nici pe departe atât de prost pe cât pretinde, iar majoritatea guvernelor UE cred că a semnat cu bună știință cu rea-credință.

Ceea ce ne aduce în prezent. Au existat întârzieri serioase în modul în care funcționează controalele vamale în porturile nordice irlandeze, iar UE tocmai s-a oferit să scutească de la toate controalele aproximativ jumătate din alimentele și medicamentele afectate.

Aceasta a fost o ramură de măslin, dar Johnson tocmai a ridicat o nouă cerere: ca Curtea Europeană de Justiţie să nu mai fie competentă în ceea ce priveşte posibilele încălcări ale tratatului. Iar Lordul Frost a ameninţat că va „suspenda” tratatul în întregime dacă UE nu cedează.

Autoritățile UE suspectează că Johnson caută o scuză pentru a arunca în aer tratatul, astfel încât să poată țap ispășitor europeni pentru războiul comercial care a urmat și pentru reînnoirea războiului din Irlanda de Nord. Lucrurile se înrăutățesc în Marea Britanie pe mai multe fronturi, și are nevoie de o distragere a atenției.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer